vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitateUn preot sfințește telefoanele credincioșilor ca să-i protejeze de „fake news”

Un preot sfințește telefoanele credincioșilor ca să-i protejeze de „fake news”

Un preot italian sfințește telefoanele enoriașilor ca să-i ferească de știrile false și să-i protejeze împotriva urii de pe rețelele de socializare. Oricine poate cere intervenția preotului asupra gadgetului său, citează ȘtirileProTV.

Preotul din provincia Perugia, Don Giorgio Mariotti, crede că astfel dispozitivele credincioșilor „vor fi ferite de știrile false care circulă în online și protejate de ura care domnește pe rețelele de socializare”.

Telefoane ferite de „duhurile rele”

Don Giorgio Mariotti slujește în biserica din satul Nuvole, Città di Castello, și a dezvoltat un obicei mai puțin întâlnit: slujba sa de binecuvântare se extinde asupra dispozitivelor electronice oferite de credincioși spre sfințire, fie că acestea sunt telefoane, tablete, sau chiar și laptopuri, relatează La Repubblica.

Preotul își îndeamnă enoriașii „la utilizarea corectă a mijloacelor de comunicare, instrumente prețioase pentru transmiterea de informații reale, dar care pot vătăma sufletul și alimenta campanii de ură și dezinformare”.

Este o modalitate de a reaminti tuturor cât de importante sunt cuvintele noastre și mesajele pe care le transmitem cu ajutorul acestor instrumente. La sfârșitul Liturghiei, am cerut o binecuvântare de la Sfântul Biagio, ca aceste mijloace de comunicare să fie ținute departe de știrile false”, a adăugat preotul Don Giorgio Mariotti.

Preotul italian mărturisește că s-a inspirat dintr-o practică similară a unui confrate din Anglia, care a trecut la sfințirea electronicelor din anii 2000.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII