Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a trimis Corpul de Control la SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie S.A.), companie aflată în subordinea ministerului, după ce a descoperit existența unui așa-numit „spor de femeie”.
Bonus de până la 11.000 de euro dacă în conducerea companiei se află o femeie
Potrivit ministrului, bărbații din consiliul de administrație al SAPE primesc un bonus de 10% dacă în conducerea companiei se află cel puțin o femeie.
„Săptămâna trecută, eram la birou, pe la ora opt seara, și semnam mapa. Din curiozitate, m-am uitat peste indicatorii de performanță, pentru că nu sunt de acord să aprob acte care nu sunt bine verificate. Am observat că membrii Consiliului de Administrație își ating indicatorii dacă angajații companiei urmează cursuri de formare profesională în timpul anului și pot dovedi acest lucru. În plus, dacă există o femeie în boardul de conducere, automat primesc sumele aferente. Nu știu exact cuantumul indemnizației, dar vorbim de câteva mii bune de lei pe lună”, a declarat Bogdan Ivan joi seară, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.
În emisiune s-a menționat că bonusul respectiv ar putea ajunge la suma de 56.000 de lei lunar, echivalentul a aproape 11.000 de euro.
Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la SAPE
Ministrul și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care funcționează compania și a precizat că a aflat despre existența SAPE abia după ce a preluat portofoliul.
„Este o companie de care am aflat când am ajuns la minister. Ideea companiei este una bună, dar modul în care a fost optimizată cred că lasă de dorit. Concret, gestionează un fond de aproximativ 100 de milioane de euro destinat investițiilor în energie, bani ce pot fi utilizați împreună cu băncile pentru finanțarea unor proiecte mari.
În prezent, sunt nemulțumit de cum funcționează compania, motiv pentru care am trimis Corpul de Control la SAPE, pentru a primi un raport oficial privind activitatea și capacitatea managerială a conducerii acestei instituții”, a adăugat Bogdan Ivan.



