România a înregistrat în 2024 importuri de produse agroalimentare de 11,1 miliarde de euro, un nivel fără precedent, ceea ce a generat un deficit comercial de aproximativ 5 miliarde de euro, potrivit datelor transmise de INS.
Doar pe segmentul de legume și fructe, valoarea importurilor a depășit 1,5 miliarde de euro.
În această categorie, avocado a fost menționat de ministrul Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, ca fiind „fructul vedetă” al importurilor, România cheltuind anul trecut 50,7 milioane de euro pentru a aduce acest produs exotic. Ministrul a declarat că avocado ar fi urcat pe primul loc între fructele și legumele importate.
„Acum, pe primul loc, este avocado la importurile de fructe şi legume. (…) Dacă vrem să mâncăm mozzarella şi avocado şi nu vrem să mâncăm roşii şi brânză de la ţăranii români, sigur că deficitul comercial va creşte“, a spus Florin Ionuţ Barbu, ministrul agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totuși, cifrele oficiale îl contrazic. Statistica europeană arată că România importă în volume și valori mult mai mari roșii, banane sau mere, produse care ar putea fi cultivate la nivel local, notează ZF.
Bananele și roșiile, lideri la importuri
Conform Eurostat, în 2024 România a importat avocado în valoare de 50,7 milioane de euro, iar în prima jumătate a lui 2025 nivelul a ajuns la 25,3 milioane de euro.
Totuși, în comparație cu întreaga balanță comercială de 11,1 miliarde de euro pe segmentul agroalimentar, această sumă este nesemnificativă.
Nici anul trecut și nici anul acesta, avocado nu se află în fruntea clasamentului. Bananele domină constant topul fructelor importate, iar la capitolul legume primele poziții sunt ocupate de roșii.
Strugurii și merele completează clasamentul, acestea fiind aduse în special din Republica Moldova, deși România are condiții de producție pentru ele.
În ceea ce privește legumele, în 2024 s-au importat roșii de 167 de milioane de euro, în principal din Turcia, stabilind un nivel record, chiar dacă din 2017 există programe de sprijin pentru cultivarea de tomate în spații protejate.
După roșii, cele mai mari valori de import sunt pentru cartofi și ardei gras, două produse pentru care Ministerul Agriculturii a anunțat investiții și sprijin financiar suplimentar.



