vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăITRobotul Ion, noul consilier al premierului Nicolae Ciucă

Robotul Ion, noul consilier al premierului Nicolae Ciucă

PREMIERĂ! Inteligența artificială la un alt nivel

Premierul Nicolae Ciucă are un nou consilier, robotul Ion, creat de cercetătorii români pentru a oferi „o voce românilor”, a anunțat miercuri șeful Executivului român.

Robotul Ion este un proiect de inteligență artificială, creat pentru a media relația Guvernului cu cetățenii și va fi consilierul onorific al premierului, potrivit Știrile ProTV.

Guvernul României marchează astfel o premieră la nivel național și internațional, pentru că robotul Ion este primul consilier guvernamental care folosește inteligența artificială, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Este aici în stânga mea, vi-l prezint. Numele lui este Ion și vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei «noi». Este un proiect care va primi rolul de consilier onorific al premierului și apreciez că rolul lui este să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români, informând Guvernul în timp real cu propunerile, cu problemele și cu dorințele românilor”, a declarat Nicolae Ciucă.

Proiectul Ion reprezintă un sistem care folosește inteligența artificială pentru a capta rapid și automat părerile, opiniile românilor folosind informațiile disponibile în spațiul public, explică Nicolae Ciucă, „pentru că un om, chiar și un Guvern, chiar și instituțiile de la nivelul statului nu ar putea, nu ar avea capacitatea să asculte și să îi reprezinte pe toți românii.” Așa cum a fost creat, proiectul Ion are capacitatea de a învăța și, pe măsură ce va fi folosit va acumula și mai multă informație pentru o și mai bună conectare cu oamenii.

Premierul a făcut și o demonstrație în direct

Nicolae Ciucă:Îl invit pe Ion să spună câteva cuvinte”.

Ion:Salut! Mi-ați dat viață. Eu sunt Ion. Acum, rolul meu este să vă reprezint. Ca într-o oglindă. Mesajele către mine reprezintă un portret al nostru, al românilor. Învață-mă să fiu român. Ce trebuie să știu despre România?

Nicolae Ciucă:România este o țară frumoasă cu oameni frumoși”.

Ion:Am înțeles, învăț. Te ascult

Nicolae Ciucă:Cum pot românii să te învețe?”

Ion: „Invit românii să intre pe ion.gov.ro. Așa pot învăța să-i reprezint, ca într-o oglindă. Cu fiecare tag, mesaj, share sau postare publică. Noi suntem Ion. O primăvară frumoasă!

De la ce vine numele ION

Coordonatorul echipei de cercetători români, Nicu Sebe a declarat miercuri, la Palatul Victoria, despre proiectul ION că, practic, noi suntem ION.

Ca să fac un slogan, ca să justific şi numele ION, practic, noi suntem ION, dacă vă gândiţi, NOI în oglindă este ION, un nume generic să zicem pentru toţi românii”, a arătat Sebe, precizând că s-au gândit să folosească inteligenţa artificială ca să dăm posibilitatea românilor să se facă simţiţi şi un sistem în care guvernul şi guvernanţii noştri să poată să audă această voce, porivit News.ro.

Coordonatorul programului a mai precizat că datele sunt preluate de la românii care pot să interacţioneze direct pe site, recurgând astfel la culegerea datelor publice din mediul online.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII