luni, decembrie 4, 2023
spot_img
AcasăBreaking NewsReducere de 90% la biletele de tren pentru studenți! Vârsta celor care...

Reducere de 90% la biletele de tren pentru studenți! Vârsta celor care pot beneficia, majorată până la 30 de ani

VEȘTI BUNE PENTRU STUDENȚI 90% reducere pentru studenții care călătoresc cu trenul!

Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a transmis că noile drepturi sunt prevăzute în legea Legea învăţământului superior nr. 199 promulgată pe data de 5 iulie.
Potrivit autorităţii, înainte de adoptarea Legii nr. 199/2023, când studenţii beneficiau de 50% reducere, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei, pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 şi 31,5 milioane lei, pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023, conform G4Media.

Noile drepturi acordate prin Legea 199/2023 sunt:

  • creşterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun,
  • transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic,
  • mărirea vârstei studenţilor beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani.
PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII