vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitatePREMIERĂ Mădălina Ghenea pe același covor roșu cu Lady Gaga și actorii...

PREMIERĂ Mădălina Ghenea pe același covor roșu cu Lady Gaga și actorii din House of Gucci!

A avut loc premiera mult așteptatului film „House of Gucci”. Pe covorul roșu și-au făcut apariția, rând pe rând, starurile care joacă în acest proiect, printre care Lady Gaga, Adam Driver, Salma Hayek, Jared Leto. Și românca Mădălina Ghenea a fost prezentă la eveniment, ea o interpretează în celebra peliculă pe Sophia Loren.

Prima care a făcut furori pe covorul roșu a fost Lady Gaga. Cântăreața, care joacă rolul Patriziei Reggiani în film, a purtat la premiera „House of Gucci” o rochie mov, foarte vaporoasă, decupată și transparentă care i-a lăsat formele la vedere, aceasta fiind creată de casa de modă Gucci. Artista și-a pus amprenta asupra ținutei, a purtat bijuterii mari, excentrice, mănuși negre, dres din plasă și botine cu platformă foarte înaltă, acestea fiind preferatele ei.

Nici românca Mădălina Ghenea nu s-a lăsat mai prejos la eveniment. Aceasta și-a făcut apariția pe covorul roșu într-o rochie neagră, foarte decoltată și foarte bufantă în partea de jos. Părul l-a avut lăsat pe spate, iar în privința machiajului a ales unul discret. Astfel, actrița noastră s-a duelat în ținute cu celebrele vedete de la Hollywood.

La premiera „House of Gucci”, o parte din echipă s-a fotografiat împreună, într-o imagine apar Salma Hayek, Jared Leto, Jeremy Irons, Lady Gaga, Adam Driver, Camille Cottin, Jack Huston și Mădălina Ghenea. Actorii au îmbrăcat costume elegante, Jared Leto a atras atenția într-un costum creat tot de casa Gucci, în timp ce Adam Driver a ales unul clasic. Salma Hayek a purtat o rochie aurie.

Când apare „House of Gucci”

Filmul, regizat și coprodus de Ridley Scott, apare în cinematografele din SUA pe 24 noiembrie. Filmul „House of Gucci”, bazat pe cartea „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed” scrisă de Sara Gay Forden, are în prim-plan uciderea lui Maurizio Gucci, personaj interpretat de Adam River, din 1995.

Patrizia Reggiani a fost condamnată pentru ordonarea uciderii lui în 1998. Aceasta a fost eliberată din închisoare în 2014. Pe lângă Lady Gaga și Driver, în film mai joacă Jared Leto (în rolul Paolo Gucci), Jeremy Irons (în rolul Rodolfo Gucci), Jack Huston (în rolul Domenico De Sole), Salma Hayek (în rolul Giuseppina „Pina” Auriemma) și Al Pacino (ca Aldo Gucci).

Românca Mădălina Ghenea, despre „House of Gucci”

Mădălina Ghenea a făcut declarații despre filmul „House of Gucci”, cel în care joacă rolul Sophiei Loren. „În cele din urmă pot spune asta, am ținut acest secret profesional vreme de cinci luni. De fiecare dată când am auzit sau am citit că sunt conectată cu acest proiect și cu Sophia Loren, mă simțeam de parcă aș fi comis o crimă. Ca să fie clar, este pentru prima dată când vorbesc despre proiect, am fost șocată să văd că scena mea deschide trailerul și să văd că împart ecranul, chiar și pentru câteva secunde, cu acești monștri sacri.
Viața este atât de ciudată! Merit asta!? Tot ce pot spune este că sunt atât de mândră ❤️! Mulțumesc pentru această oportunitate care mi-a schimbat viața, zeule Ridley Scott”, a scris actrița pe Instagram.

Sursă: Libertatea.ro

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII