vineri, februarie 23, 2024
spot_img
AcasăActualitateNumăr record de candidați la admitere la UMF „Carol Davila” din București:...

Număr record de candidați la admitere la UMF „Carol Davila” din București: 3,7 de candidați pe un loc la stomatologie şi 3,5 la medicină

Număr record de candidați la admitere la UMF „Carol Davila” din București

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a organizat, duminică, la Complexul Expoziţional ROMEXPO, examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă pentru ocuparea a 1.625 de locuri scoase la concurs, dintre care 1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 380 – cu taxă, informează Agerpres.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Viorel Jinga, a precizat, la o conferinţă de presă, că la examen s-au înscris 3.844 de candidaţi, plus 143 de candidaţi la medicină militară, dintre care au lipsit 65 de candidaţi, apreciind că prezenţa este foarte bună, conform G4Media.

Facultatea de Medicină, o vocație

Admiterea la Universitatea de Medicină farmacie Carol Davila din Bucureşti este în fiecare an o provocare pentru că prin modul în care selectăm viitorii studenţi asigurăm viitorul medicinei româneşti de mâine. În acest an sunt înscrişi 3.844 de candidaţi, plus 143 de candidaţi la medicină militară. Astăzi au lipsit 65 de candidaţi – 41 la medicină, 14 la stomatologie, opt la FMAM (Facultatea de Moaşe şi Asistență Medicală) şi doi la farmacie. Deci, considerăm că prezenţa este foarte bună. Probabil că examenul de ieri de la Braşov a făcut ca unii dintre candidaţi, care probabil au ieşit acolo, să nu mai vină astăzi la admitere. Dar, în general, considerăm că prezenţa este foarte bună”, a spus Jinga.

Candidaţi la Facultatea de Medicină se pregătesc de aproximativ doi ani pentru admiterea la Medicină, încă din clasa a XI-a, menţionând că Asociaţia studenţilor în medicină din Bucureşti le-a asigurat o simulare şi un tur în facultate. Viorel Jinga a afirmat că cei care se îndreaptă spre Facultatea de medicină trebuie să o facă din „vocaţie, înţelegând rostul de a îngriji mai târziu pacienţii”.

Concurenţa este de 3,7 la stomatologie şi 3,5 la medicină

Potrivit rectorului, la locurile pe buget, concurenţa este de 3,7 la stomatologie şi 3,5 la medicină.

Cătălin Cîrstoiu, decan al Facultăţii de Medicină Bucureşti, a spus că admiterea la medicină este un examen dificil şi candidaţii sunt conştienţi că urmează un învăţământ care va continua pe tot parcursul carierei.

Eu aş vrea doar să spun că sunt extrem de încântat şi mulţumit, aşa, în sinea mea, pentru faptul că există copii la 18 – 19 ani care învaţă şi care vin la un examen de admitere dificil, care are anumite cerinţe şi, iată, că aceşti copii aleg un drum nu uşor, un drum greu. Cred că sunt conştienţi de faptul că urmează şase ani de învăţământ universitar, după care şase ani de Rezidenţiat şi urmează de fapt un învăţământ care nu se termină niciodată pe parcursul unei lungi cariere.

În aproape toate spitalele din Bucureşti sunt specialişti, sunt clinici universitare ale Facultăţii de Medicină şi cred eu, în viitor, să putem avea o infrastructură destinată numărului de studenţi pe care îl avem”, a declarat Cîrstoiu.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII