Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că va fi „o campanie de ură”, la aceste alegeri, o campanie cu atacuri la persoană şi cu foarte mulţi bani de la rechinii imobiliari.
„Este politicianism să dai Bucureştiul la schimb pentru alte funcții sau locuri pe listă. Este politicianism să cauţi candidat cu trei luni înainte de alegeri. Este calcul politicianist să devansezi alegerile locale, ca să schimbi rezultatul alegerilor europarlamentare. Unde sunt bucureştenii în acest calcul? Interesul public ar fi impus o dezbatere publică pe proiecte, unde toată comunitatea să fie implicată, şi în urma dezbaterii să alegem proiectul cel mai bun”, a susținut Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă.
„Să candideze ei, să nu se mai ascundă după politicieni”
Edilul general a mai spus că „o să avem din nou o campanie de ură, o campanie cu atacuri la persoană şi în campania asta foarte mulţi bani de la rechinii imobiliari”.
„Pentru că noi de fapt nu am avut o reală opoziţie PSD la această administraţie. Singura luptă care s-a dat în acesti trei ani a fost lupta între actuala administraţie şi rechinii imobiliari”, a adăugat Dan, potrivit news.ro.