marți, decembrie 5, 2023
spot_img
AcasăActualitateMomentele cheie de la încoronarea Regelui Charles al III-lea

Momentele cheie de la încoronarea Regelui Charles al III-lea

A sosit ziua mult așteptată de familia regală britanică! Sâmbătă, 6 mai 2023, Regele Charles al III-lea a fost încoronat la 9 luni de la moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a!

O zi de sărbătoare pentru britanici și nu numai, dar nu au lipsit și controversele asociate cu acest eveniment. Întrebarea zilei a fost dacă prințul Harry își va face apariția alături de familia regală pe balconul Palatului Buckingham.

Prințul Harry a fost văzut zâmbind în timp ce intra într-o mașină în fața Westminster Abbey după slujba de încoronare. În acest timp, ceilalți membri seniori ai familiei regale se îndreptau în trăsuri în procesiunea spre Palat. Harry nu s-a aflat la balconul Palatului pentru salutul regal, ceea ce sugerează că – așa cum au relatat unele instituții media – prințul a decis să nu rămână în preajma evenimentelor de pe parcursul zilei, conform BBC.

Soția ducelui de Sussex, Megan, și cei doi copii ai lor, nu au venit în Marea Britanie cu această ocazie. Încoronarea a avut loc în aceeași zi cu cea în care fiul său, Prințul Archie, împlinește patru ani, informează ȘtirileProTV. Membrii familiei regale și-au făcut apariția tradițională pe balconul Palatului Buckingham.

Proteste în Trafalgar Square

Sute de manifestanţi pro-republicani s-au instalat în Trafalgar Square din Londra sâmbătă dimineaţa devreme şi au arborat steaguri galbene uriaşe cu mesajul „Abolish The Monarchy” (Aboliţi monarhia) de-a lungul traseului pe care regele Charles l-a parcurs înainte de a fi încoronat, relatează AFP și Agerpres.

La trecerea trăsurii care îl transporta pe Charles al III-lea la Westminster Abbey, aceştia nu au fluturat cu fervoare steagul britanic, ci şi-au ridicat pancartele pe care scria „Not My King” (Nu este Regele meu).

Sunt pro-democraţie şi cred că oamenii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege dacă vor sau nu un monarh ca şef de stat”, a declarat Anna Edwards, o londoneză de 33 de ani. „Nu sunt în mod special anti-monarhie, dar sunt pro-alegere”, a precizat ea pentru AFP.

Imnul național a răsunat în grădinile Palatului Buckingham

Patru mii de militari s-au aliniat în grădinile Palatului. Regele și Regina au ieșit pe treptele terasei de vest. Monarhii au primit trei urale din partea trupelor adunate. Monarhii au primit un salut regal din partea trupelor britanice și ale Commonwealth-ului care au fost implicate în ceremoniile de astăzi.

Încoronarea lui Charles al III-lea este „o mărturie a forţei durabile a monarhiei britanice, un simbol al stabilităţii şi continuităţi”, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe contul său de Twitter.

Ținutele purtate de Carmen Iohannis și Margareta, Custodele Coroanei

Ţinutele pe care le-au purtat Carmen Iohannis, soţia Preşedintelui României, şi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea sunt create de casa de modă Irina Schrotter.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII