vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitateLITORALUL PENTRU TOȚI 2023: românii pot avea parte de vacanțe ieftine la...

LITORALUL PENTRU TOȚI 2023: românii pot avea parte de vacanțe ieftine la mare în țară

Vești bune pentru români! Litoralul pentru toţi 2023 se desfășoară în perioadele 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie, iar în cadrul programului, ca în fiecare an, s-au înscris zeci de hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoral.

În acest program, sunt prețuri mai mici cu până la 50% decât cele practicate în timpul sezonului estival și este un program dedicat celor cu venituri reduse, care nu-și permit un concediu în vârf de sezon, în lunile iulie sau august.

Astfel, românii au posibilitatea să vină la mare, de pe 3 mai și până pe 15 iunie, sau celălalt capăt al sezonului, de pe 1 septembrie și până pe 15 octombrie. Prețurile pornesc de la 90 de lei pe noapte, spre exemplu, într-o cameră dublă în stațiunea Eforie și crește în funcție de stațiunea aleasă și de câte stele are hotelul, potrivit Jurnalul.

Cazare cu doar 120 de lei în Mamaia

În Mamaia, spre exemplu, în același program, oamenii se pot caza cu 120 de lei pe noapte chiar la un hotel de trei stele.

Dacă se dorește inclusiv regimul all inclusiv, oamenii pot alege hoteluri din sudul litoralului care practică acest regim, iar tariful este între 250-300 de lei pe noapte de persoană. Preţurile reduse sunt valabile doar prin agențiile de turism.

Cine poate beneficia de programul Litoralul pentru toți

Orice turist român care vrea să meargă la hoteluri de 2, 3 sau 4 stele în mai multe stațiuni de pe litoral poate apela la programul Litoralul pentru toți. De obicei camerele pot fi plătite inclusiv cu vouchere de vacanță, însă trebuie știut că nu toate hotelurile acceptă să facă parte din Litoralul pentru toți 2023.

Programul Litoralul pentru toți este pe principiul primul venit, primul servit. Dacă cele 4.000 de locuri scoase pentru fiecare etapă la bătaie de către hotelieri se epuizează, atunci programul se încheie.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII