Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, avertizează că România a devenit o țintă pentru grupări criminale internaționale, inclusiv pentru mafia italiană și cea chineză.
Potrivit acesteia, fraudele cu TVA și cu fonduri europene sunt printre principalele zone de interes pentru aceste organizații.
Mafia italiană, implicată în fraude cu TVA și fonduri europene
„În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene, care şi-a mutat o parte din activităţi acolo, am văzut aceste pieţe online care sunt organizate în România. Deci aş putea să spun că România nu este protejată”, a declarat Kovesi într-un interviu pentru Libertatea.
Ea a precizat că mafia italiană nu se limitează doar la fraudele cu TVA, ci a fost implicată și în scheme de deturnare a fondurilor europene, inclusiv a celor din PNRR.
Criptomonedele și inteligența artificială, noi instrumente pentru spălarea banilor
Procurorul-șef al EPPO a atras atenția și asupra noilor metode prin care infractorii încearcă să își ascundă activitățile ilegale.
„Vedem foarte mult, spre exemplu, tranzacţionarea criptomonedelor. Asta o vedem şi în România, pentru că investirea în criptomonede pare o resursă prin care se încearcă şi spălarea de bani, dar şi cumva păstrarea produsului infracţional. Vedem acest lucru ca un trend şi în România”, a explicat Kovesi.
Ea a menționat că, în prezent, cooperarea cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este bună, dar a subliniat că problema rămâne identificarea și raportarea mai eficientă a fraudelor cu TVA.
„România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este şi pentru mafia chineză”
Întrebată de ce România a devenit un teren propice pentru astfel de grupări, Kovesi a răspuns: „România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este şi pentru mafia chineză. Ce vedem ca şi fenomen îngrijorător sunt grupările din state terţe care practic invadează Europa.”
Ea a subliniat că, în prezent, organizațiile criminale acționează la nivel transnațional.
„Când ne uităm, în general, la toate fraudele cu TVA, aş putea să spun că grupurile organizate şi mafiile nu mai sunt naţionale, ele sunt complexe, ai toate naţionalităţile acolo, şi din spaţiul Uniunii Europene, dar şi din afara lui”, a mai spus Kovesi.
„Aceste grupări organizate au acces la miliarde de euro pe an”
Procurorul-șef al Parchetului European a explicat și modul în care aceste rețele își adaptează strategiile pentru a rămâne nedetectate.
„Şi atunci, ei îşi stabilesc sediul principal în diverse state membre, unde încearcă să rămână nedetectaţi, şi de acolo să pună în aplicare întregul mecanism infracţional, în aşa fel încât ei să creeze daune în alte state membre.
Dacă, de exemplu, mâine, în România, combaterea fraudei cu TVA va fi considerată o prioritate şi toată lumea va începe să investigheze şi ei simt că există un pericol să fie detectaţi, se vor muta probabil în Bulgaria şi vor comite daune în celelalte state membre.”
Kovesi a adăugat că aceste grupări dispun de resurse financiare imense:
„Aceste grupări organizate au acces la miliarde de euro pe an, iau putere financiară foarte mare, au posibilitatea de a-şi angaja tot felul de experţi, contabili, avocaţi care să le explice ce vulnerabilităţi sunt în fiecare stat membru, unde este mai bine să îşi stabilească şi cartierul general în aşa fel încât riscul de a fi detectat să fie cât mai mic. Ei exploatează toate vulnerabilităţile ce există în legislaţie.”



