Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a transmis lui Klaus Iohannis o somație prin care îi solicită plata a 4,7 milioane de lei, sumă ce include veniturile obținute din chirii, precum și penalități și dobânzi, pentru un imobil din Sibiu pe care fostul șef al statului l-a pierdut definitiv în instanță.
Este vorba despre clădirea situată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, deținută de familia Iohannis între 1999 și 2016, din ale cărei chirii – plătite de Raiffeisen Bank pentru spațiul de la parter – au fost încasate peste 320.000 de euro, potrivit Riseproject.ro.
Fostul președinte și-a cumpărat încă trei locuințe din banii de chirie obținuți
Conform aceleiași surse, banii au fost folosiți de fostul președinte pentru achiziția a trei alte imobile, generând astfel venituri suplimentare din închiriere.
În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost obținut ilegal, iar în aprilie 2016, familia Iohannis a fost radiată din cartea funciară.
În septembrie 2024, soții Iohannis au pierdut și un al doilea imobil din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35. Această proprietate a fost implicată într-un litigiu care a blocat timp de ani buni recuperarea spațiului de pe strada Nicolae Bălcescu, în ciuda deciziei definitive din 2015.
Procesul, soluționat în toamna anului trecut de Înalta Curte, fusese intentat de Rodica Baștea, prietenă a familiei Iohannis din Miami, care a contestat un certificat emis în 2008 prin care statul român fusese desemnat moștenitor al imobilului din Gheorghe Magheru 35.
Între 1999 și 2008, această clădire a aparținut lui Ioan Baștea – soțul Rodicăi Baștea, decedat între timp – Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis.



