După dezvăluirile șocante din primul episod al seriei Infernul din spitale, unde a fost documentat haosul de la Fundeni, următorul stop este o instituție care ar trebui să inspire rigoare, curățenie și ordine: Spitalul Militar Central, Secția de Urologie.
Ce am găsit acolo? Un peisaj care ar părea desprins dintr-o zonă de război sau un sanatoriu abandonat – nu dintr-o unitate medicală aflată în grija Ministerului Apărării.
Gândaci printre pacienți și valize
În sala de așteptare, pacienții își petrec orele alături de… gândaci. În imaginile surprinse, se pot vedea insecte mișunând nestingherite pe podea, lângă genți și pantofii bolnavilor. Nimeni nu intervine. Nicio reacție din partea personalului. Doar bâzâitul unei indiferențe înfricoșătoare.
Tencuială căzută și igrasie generalizată
Pereții sunt scorojiți, cu tencuiala căzută în colțuri, vopsea scorojită și igrasie vizibilă la baza ușilor. Totul pare lăsat în paragină, iar intervențiile cosmetice – dacă au existat vreodată – au fost doar improvizații ieftine.
Calorifere infecte – un focar în sine
Caloriferele din secție sunt efectiv colmatate cu praf, murdărie și vopsea scorojită. În loc să încălzească, par să adune bacterii. Nimeni nu le curăță. Nimeni nu le repară. Totul se degradează într-un ritm înfricoșător.
Saci de gunoi în spațiile de așteptare
În dreptul toaletelor și în spațiile comune, sacii de gunoi sunt depozitați la vedere, fără nicio precauție sanitară. Pacienții trec zilnic prin acel hol, inspirând mirosuri puternice de chimicale, dar și de mucegai și reziduuri biologice.
Podele mânjite, uși mâncate de igrasie
Pardoseala este murdară, fisurată, reparată cu bucăți diferite de gresie, unele negre de mizerie. Ușile cabinetelor sunt atinse de infiltrații, iar spațiile de lângă pereți par să nu fi fost niciodată curățate temeinic.
Medici excepționali, sufocați de nepăsare
Dincolo de mizeria care sare în ochi, ce doare cel mai mult este drama tăcută a medicilor și studenților care muncesc aici. Oameni cu pregătire de elită, mâini salvatoare și minți luminate sunt obligați să lucreze în condiții dezumanizante. În timp ce ei luptă să salveze vieți, statul îi demoralizează, pas cu pas.
Cum poate un chirurg urolog să opereze cu mintea limpede când zilnic calcă pe podele murdare, intră într-un cabinet fără ventilație sau folosește grupuri sanitare cu igrasie?
Cum mai putem vorbi despre „elită medicală” când elitele noastre sunt obligate să-și practice meseria printre gândaci?
Mărturii care dor mai mult decât imaginile
„Domnule, nu avem unde să vă tratăm. Ne pare rău că vă consultăm în asemenea condiții.”
(medic urolog)
„Stăm pe scaune cu gândacii lângă noi. Ne e frică de boală, dar și de locul în care ne tratăm.”
(pacient, 67 de ani)
„Aici nu e spital militar. E o rușine națională. Cabinetul arată ca o magazie.”
(rezident la Urologie)
„Îmi vine să plec din țară când văd că suntem obligați să lucrăm cu instrumentar vechi.”
(medic specialist)
„Aștept de două ore lângă un calorifer mâncat de rugină și lângă un sac de gunoi.”
(pacient, 54 de ani)
„Statul ne obligă să muncim cu mâinile legate. Vrem să ajutăm, dar suntem lăsați în mizerie.”
(asistent medical)
Concluzie: Unde este respectul față de om?
Spitalul Militar, bastion al medicinei militare din România, găzduiește în realitate o secție care nu respectă nicio normă de igienă, nicio minimă demnitate pentru bolnavi sau pentru cei care-i tratează.
Acesta nu e doar un focar de infecție. E un simptom. Un simptom al indiferenței față de pacienți și al batjocurii față de cei mai buni dintre medici. Îi formăm, îi admirăm, apoi îi obligăm să lucreze într-o rușine națională.
