România vorbește adesea cu mândrie despre medicii săi excepționali și despre tinerii dedicați care aleg să rămână acasă pentru a salva vieți. Dar oare știm cu adevărat ce se ascunde dincolo de această imagine idealizată? Ce realitate trăiesc, de fapt?
Astăzi, dăm startul campaniei #InfernuldinSpitale, o călătorie fără filtru în realitățile adesea brutale și ignorate ale sistemului medical românesc. Cu fiecare episod, vom evidenția situații critice, deficiențe sistemice și povești cutremurătoare.
În cadrul primului episod din această serie, vă invităm să pătrundeți în cotidianul tulburător al viitorilor noștri medici. Citiți mai jos povestea studenților la medicină de la Institutul Clinic Fundeni din București – un loc unde aspirațiile nobile se izbesc de o realitate greu de conceput pentru anul 2025.
La Institutul Clinic Fundeni din București, unde mai multe grupe de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” își desfășoară stagiile și cursurile, condițiile sunt greu de imaginat pentru anul 2025.
Studenții, obligați să urce zilnic pe scări 8 etaje
Studenții povestesc că sunt obligați să urce zilnic opt etaje pe scări, pentru că nu au voie să folosească lifturile, deși există atât lifturi pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

„A trebuit să urcăm opt etaje pe scări zilnic. Erau liftiere înăuntru care ziceau că doar personalul medical are voie. Noi, fiind studenți, teoretic tot personal medical suntem, dar nu ne-au lăsat. Trebuia să urcăm pe scări până la etajul opt. La etajul opt era un vestiar. Nu există dulapuri sau nicio altă formă de securitate să ne lăsăm lucrurile. Ne lăsăm toți ghiozdanele sau gențile pe hol. Asta a dus și la furt”, a povestit o studentă.
Reacția managerului Institutului Clinic Fundeni
Managerul Institutului Clinic Fundeni, Anca Coliță, spune că lifturile trebuie să fie cedate pacienților, deși există lifturi și pentru cadrele medicale.
„Asta cu urcatul… și eu urc până la etajul 7. În toate clădirile vechi în care sunt foarte mulți pacienți, cred că noi, aceștia care mai putem urca, să dăm prioritate celor care nu pot urca, că-s pentru pacienți, nu-s pentru altcineva”, a declarat succint Anca Coliță, fără a oferi prea multe detalii despre situația actuală a studenților.
Porumbei și mizerie în amfiteatru
În ceea ce privește amfiteatrul unde au cursuri, studenții mărturisesc că sunt nevoiți să învețe în mizerie, cu porumbei care zboară în jurul lor.



„Când am ajuns în sala de curs, am văzut porumbei care zburau prin amfiteatru, excremente de porumbei pe băncile unde noi trebuia să stăm, gunoaie peste tot”, a mai mărturisit studenta.
Tinerii acuză că li s-au furat bunurile pentru că nu au dulapuri în vestiare
La etajul 8 se află și vestiarul improvizat dedicat studenților. În loc de un spațiu decent, aceștia au la dispoziție o încăpere extrem de mică, unde trebuie să se schimbe zeci de persoane în același timp. Tinerii mai povestesc că li s-au furat bunurile pentru că nu au dulapuri în care să le depoziteze.
„Vreau să spun doar că este jenant că se întâmplă în România așa ceva în 2025. Vestiarul este la etajul 8 și este o căsuță improvizată din trei pereți, de doi pe doi, unde se presupune că trebuie să se schimbe cel puțin o serie odată. Asta înseamnă 75 de oameni, aproximativ.
Au fost probleme cu vestiarul și mai ales cu faptul că se fură din vestiar. Ni s-a răspuns că nu e adevărat. Managera era supărată că ne plângem și a spus că, de fapt, ne furăm între noi. Nu am fost respectați cu absolut nimic”, a spus o studentă.
Lipsă de respect din partea personalului
Mai mult decât lipsa condițiilor minime, studenții acuză și o atitudine ostilă din partea personalului medical sau administrativ.
„Când stăteam pe hol sau așteptam să intrăm în salon la pacienți, trecea cineva și ne spunea, <<da’ voi ce mai căutați aici, da’ voi mai lipseați de aici>>”, a declarat o studentă.
Într-un context în care România duce lipsă de medici, iar sistemul sanitar se confruntă cu crize repetate, umilințele la care sunt supuși viitorii doctori ridică semne de întrebare serioase.
Între vocație și realitate, între pasiunea de a salva vieți și disprețul sistemului, studenții la medicină par nevoiți să învețe nu doar cum să trateze oameni, ci și cum să îndure nedreptăți.
Aveți o experiență similară cu sistemul medical din România? Așteptăm mesajele dumneavoastră la adresa de email: piatadestiriro@gmail.com sau direct pe WhatsApp, la numărul de telefon: 0733 687 717.



