România, lovită din nou de iarnă! În Capitală, temperaturile vor ajunge chiar și la -8 grade Celsius, iar vântul va accentua senzaţia de frig, anunță ANM.
Vremea se răcește în weekend
Joi și vineri se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această perioadă, însă în weekend vremea se va răci.
„Duminică precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, dar după aceea, în condiţiile unui cer senin, scăderea regimului de temperatură, atât pe parcursul zilei, dar mai ales al nopţilor, cu siguranţă va însemna minime foarte coborâte. În Bucureşti, posibil să ne apropiem de minus 8, minus 6 grade Celsius, în zona preorăşenească posibil chiar mai coborâte, dar în condiţiile în care vom avea chiar şi intensificări moderate ale vântului, senzaţia de frig va fi mult accentuată”, a precizat Elena Mateescu, directorul ANM, potrivit Antena 3 CNN.
Începând de vineri, 19 ianuarie, „aria precipitațiilor se va extinde, iar acestea se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare”, a mai precizat meteorologul.