sâmbătă, aprilie 13, 2024
spot_img
AcasăActualitateGala Met 2022. Cum s-au îmbrăcat vedetele la cea mai extravagantă gală...

Gala Met 2022. Cum s-au îmbrăcat vedetele la cea mai extravagantă gală din New York?

Celebrităţile momentului, de la Kim Kardashian şi Blake Lively până la artista spaniolă Rosalia, au mizat luni seară pe un „glamour” clasic la Gala Institutului de Costume de la Metropolitan Museum of Art (Met) de anul acesta, prin care organizatorii au dorit să aducă un omagiu „epocii de aur” a oraşului New York şi să reducă din extravaganţa prezentă excesiv la ediţiile anterioare, relatează EFE.

Nu au lipsit paietele, strasurile, ţesăturile metalizate, croielile voluminoase şi nici transparenţele, mai ales în cazul surorilor Kardashian, care s-au prezentat în formaţie completă la gală, alături de surorile vitrege şi de mama lor, ceea ce a făcut ca petrecerea caritabilă a anului în SUA să fie aproape o afacere de familie, scrie Agerpres.

Kim Kardashian, însoţită de comediantul Pete Davidson, noul său partener, a fost una dintre prezenţele cele mai aşteptate printre alte 300 de celebrităţi, foarte admirată în rochia sa nude, acoperită cu strasuri care o evoca pe Marilyn Monroe, fiind o alegere mai sobră decât ţinutele sale din anii precedenţii, mult mai şocante. Rochia pe care a purtat-o a fost exact cea cu care Marilyn Monroe a fost îmbrăcată atunci când i-a cântat președintelui american John F. Kennedy „Happy birthday, Mr. President!”.

Eveniment exclusivist care adună personalitățile momentului

Evenimentul exclusivist, menit să strângă fonduri pentru Institutul de Modă al Muzeului Metropolitan de Artă din New York (Met) şi care se celebrează cu o tematică aleasă în prealabil, se desfăşoară conform tradiţiei la începutul lunii mai din anii 90 şi până în prezent, exceptând ediţia din 2020 care a fost suspendată din cauza pandemiei de COVID-19.

Anna Wintour, editoarea revistei Vogue, care îi selectează personal pe invitaţi, a fost printre primele vedete care şi-au făcut apariţia pe covorul în culorile drapelului american care acopereau treptele pinacotecii, îmbrăcată într-o tunică în nuanţe aurii împodobită cu pene şi o tiară peste coafura sa cu părul drept, deja clasică.

Timp de patru ore au defilat actori, muzicieni şi top-modele în cele mai bune ţinute ale lor, iar cel care a atras atenţia în mod deosebit a fost miliardarul momentului, omul de afaceri Elon Musk, care şi-a făcut apariţia asemenea unui rockstar, salutând mulţimea din spatele grilajelor de metal.

Urmărește aici topul celor 10 cele mai bine îmbracate vedete de la Gală:

Sursă: Digi24.ro

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII