Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, trece printr-un scandal uriaș în familie. Soția lui, Camelia, a cerut un ordin de protecție, după ce – spune ea – a trăit ani întregi un adevărat coșmar alături de fostul ministru.
Femeia ceruse un ordin de protecție împotriva fostului ministru
Totul a ieșit la iveală chiar înainte de Crăciunul trecut, când Camelia a mers în instanță și a cerut un ordin de protecție împotriva fostului ministru. Motivul? Femeia susține că nu a fost vorba doar de vorbe grele, ci și de agresiuni fizice și amenințări cumplite.
„În motivarea cererii, s-a arătat că părțile sunt soți iar începând cu seara de 18 decembrie 2024 și continuând cu dimineața zilei de 19 decembrie 2024, a fost agresată fizic, amenințată în continuare cu bătăi de genul ,,îți mut dinții”, ,,te rup în două”, agresată verbal, reclamanta invocând existența unei violențe fizice și verbale periodice în ultimii ani”.
Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 1, acolo unde judecătorii au cerut explicații. În fața instanței, Petre Daea a declarat că s-a împăcat cu soția, în timp ce Camelia, prin avocat, a povestit că soțul e „foarte agresiv”, dar i-ar fi promis că va accepta divorțul dacă renunță la ordinul de protecție. Până la urmă, femeia a decis să renunțe.
„Pârâtul, personal, arată că s-a împăcat cu partea adversă. Reclamanta, personal, arată că soţul ei este foarte agresiv şi i-a promis că îi va acorda divorţul. Instanţa acordă cuvântul asupra probelor. Reclamanta, prin avocat, arată că renunţă la cererea de emitere a ordinului de protecţie. Pârâtul, prin avocat, arată că este de acord”, se arată în decizia instanței.
Ce avere au de împărțit cei doi soți
Povestea a luat prin surprindere cercurile politice, dar și pe apropiații familiei. Dacă în spațiul public Petre Daea era cunoscut pentru expresiile colorate și glumele savuroase, în plan personal lucrurile par să fi stat complet diferit.
Camelia, o femeie elegantă, cu o poziție importantă la APIA – director al Direcției Management Resurse Umane – a adus și mai multă atenție asupra scandalului.
Și, ca și cum nu ar fi fost destul, divorțul dintre cei doi ar putea aduce și un adevărat cutremur financiar pentru fostul ministru. Conform ultimei declarații de avere a lui Petre Daea, pe masă se află nu mai puțin de 7 case și 3 terenuri, care ar urma să fie împărțite după separare.



