O fotografie devenită simbol al Mineriadei din 13-15 iunie 1990 continuă să ridice întrebări și să stârnească emoție.
În imaginea surprinsă atunci, o femeie îmbrăcată într-o rochie albastră este prinsă de mai mulți mineri înarmați cu bâte și dusă cu forța într-o direcție necunoscută. O scenă tulburătoare, devenită emblematică pentru acele zile violente.
Povestea unei imagini care a făcut istorie
Fotografia a fost realizată de Andrei Iliescu, corespondent al agenției France Press la acea vreme. Femeia din imagine se numește Ioana Izabela Odor și a fost identificată în urmă cu zece ani de regretata jurnalistă Iulia Marin, care i-a spus „femeia în rochie albastră” și i-a redat vocea printr-un articol publicat în PressOne.
Astăzi, la 74 de ani, Izabela Odor trăiește cu o proteză la șold și nu mai poate ieși din casă. Rămâne însă atentă la evenimentele din societatea românească și urmărește îndeaproape scena politică.
Reacția după moartea lui Ion Iliescu
Contactată de HotNews, femeia a vorbit despre felul în care vede moștenirea fostului președinte și despre ce a însemnat pentru ea acea perioadă.
„Cred că în continuare există forțe care se opun democrației în România”, spune ea, amintind că speră ca moartea lui Iliescu să ducă, în sfârșit, la finalizarea dosarelor care îl vizează: cel al Revoluției și cel al Mineriadei. „Să se spună adevărul”, îndeamnă fosta cercetătoare de la Institutul de Metrologie din București.
Dosare tergiversate în justiție
Timp de peste trei decenii, cele două dosare-cheie din istoria postdecembristă a României au fost închise și redeschise de mai multe ori. Cel al Mineriadei a fost trimis din nou în judecată în aprilie 2025 de Parchetul General, în timp ce dosarul Revoluției a fost restituit anul trecut procurorilor, care trebuie să refacă rechizitoriul.
Ce crede Ioana Izabela Odor despre Ion Iliescu
– Cum l-ați perceput pe Ion Iliescu?
– „Domnule, de-a lungul celor 30 și ceva de ani eu n-am putut să-l sufăr niciodată pe Iliescu. Am văzut în el doar un activist de partid, chiar înainte de a mânca bătaie de la mineri. Chiar din prima zi când a apărut. Dar, mă rog, acesta a fost președintele, poporul l-a ales.”
– Dar ce părere aveți despre faptul că acum este înmormântat cu onoruri militare și că s-a declarat o zi de doliu național?
– „Mie nu mi se pare că merită. Pe de altă parte, mai ascult și eu la televizor oameni intelectuali care spun că, totuși, a fost șeful statului nostru și trebuie să i se dea anumite onoruri ca șef de stat. Nu că a fost el un om extraordinar, ci că noi, ca stat, trebuie să ne respectăm șefii.”
– Dar dumneavoastră, personal, cum credeți că ar trebui să-l rețină istoria pe Ion Iliescu?
– „Exact așa cum a fost. Un om care a făcut mult rău țării. E adevărat că sub el s-a întors roata, în sensul că de la comunismul ăla tâmpit am trecut la democrație. Dar a luat și multe măsuri care nu erau de democratice.”
– La ce fel de măsuri vă referiți când spuneți că erau nedemocratice?
– „Când spunea că proprietatea privată «este un moft». Asta rămâne în istorie ca o mare prostie. Sau când a spus că minerii au aranjat florile în Piața Universității.”
„Jos Iliescu!” și o fotografie de neuitat
Ioana Odor își amintește clar contextul în care a fost surprinsă în imaginea care a făcut înconjurul lumii.
„Eu locuiesc în apropiere și treceam pe acolo când veneam de la serviciu. Aveam 39 de ani atunci, acum am 74. Când treceam prin Piața Universității strigam și eu «Jos Iliescu!», pentru că nu l-am suferit niciodată.”
– Pentru că tot am ajuns la acest moment, spuneți contextul în care ați apărut în acea fotografie celebră. Cum ați ajuns să fiți luată pe sus de mineri?
– „Mergeam la serviciu, la Institutul de Metrologie. Eu luam metroul, fie de la Romană, fie de la Universitate. Știam ce se întâmplă acolo, ascultam toată noaptea la BBC, că ai noștri nu spuneau nimic sau spuneau deformat. În dimineața aceea am preferat să mă duc în Piața Universității. Era ora 7 – 7 și ceva.”
„Eram pe bulevard, cam în dreptul sediului liberalilor, vis-a-vis de Sala Dalles. Mergeam spre metrou și am văzut niște mineri cum băteau un bărbat cu părul alb, un om de vreo 60 de ani. Îl umpluseră de sânge.”
– Și ce ați făcut?
– „Eu, de pe partea asta, am început să strig: «ce e asta, asta e democrație?» și mai multe vorbe. Și cu ocazia aceasta a apărut un bărbat care avea salopetă albastră, nu era de miner.”
„Acesta mi-a zis: «ce faci cucoană, de ce nu mergi la lucru?» «Păi la lucru mă duc», i-am răspuns. «Dar tu ce cauți pe bulevard?», l-am întrebat.”
„Nu mă gândeam că o să mănânc o așa bătaie, o făceam pe revoluționara. Au apărut apoi niște flăcăi în salopete negre, mie nu mi s-au părut că erau murdare, ci chiar curate. M-au înconjurat, unul mi-a tras cu bâta de cauciuc pe spinare, eu i-am tras o palmă și tot nu mă gândeam că o să mă bată. Dar ei au început să mă bată: eu strigam «lăsați-mă în pace».”
„Erau acolo niște femei care erau împotriva Pieței Universității, care umblau pe acolo în general cu sacoșe în mână. Două dintre ele mă văzuseră cu o seară înainte când am demonstrat și au început să strige: «așa, băteți-o, că a strigat Jos Iliescu!».”
„Și în «pasul ștrengarului», exact cum se vede în poză, m-au dus la Hotel Intercontinental. Eu am căzut, m-am împiedicat în sanda și am căzut la intersecția Batiștei cu bulevardul Magheru.”
Ajunsă la Intercontinental
– Ce ați făcut la Hotel Intercontinental?
– „M-au băgat în vestibulul hotelului, unde erau mai mulți ca mine. Acolo m-au mai tras de păr și m-au predat unui bărbat între două vârste, cu o mutră mai spilcuită. Acesta mi-a umblat în hârtii, a văzut că aveam buletin, aveam totul la mine și i-am zis: «eu mă duc la lucru, domle, ăsta este drumul meu, iau metroul de aici».”
„Și-a dat seama că nu sunt o nebună și zice: «stați așa, lăsați-o în pace». Am văzut că acolo, în vestibul, mai erau un bărbat și o femeie, predați de mineri. Erau bătuți rău și au fost trimiși la Spitalul Colțea.”
