sâmbătă, aprilie 13, 2024
spot_img
AcasăBreaking NewsFebra protestelor în Capitală! Peste 2.000 de angajați din sănătate au ieșit...

Febra protestelor în Capitală! Peste 2.000 de angajați din sănătate au ieșit în stradă

Peste 2.000 de angajați din sănătate au ieșit în stradă

După profesori, și angajații din sănătate au ieșit astăzi în stradă, nemulțumirile acestora fiind legate de salarii și sporuri, dar și de blocarea angajărilor în sistem după adoptarea de către Guvern a „Ordonanței austerității”, în luna mai.

Sursă foto: Piața de știri

Peste 2.000 de angajați din sănătate au protestat în fața Guvernului, plecând apoi în marș spre Parlament, cu oprire la Ministerul Sănătății. La protestul sindicaliștilor organizat de federația sindicală Solidaritatea Sanitară – participă asistente, infirmiere și personal TESA, nu și medici.

La miting sunt angajați din sănătate din toate colțurile țării – Mureș, Cluj, Ialomița, Brașov, Constanța, Giurgiu. Mulți dintre ei sunt nemulțumiți de „haosul” din legea salarizării, spun că nu sunt plătiți unitar, iar salariile au rămas la același nivel din 2018, când Guvernul le-a mărit substanțial.

Sursă foto: Piața de știri

Febra protestelor în Capitală

În paralel, poliţiştii de penitenciare protestează, de la ora 11.00, în faţa reprezentanţei Comisiei Europene în România, nemulţumiţi de condiţiile impuse de Bruxelles în ceea ce priveşte modificarea Legii pensiilor militare.

Comisia Europeană şantajează Parlamentul României să adopte Legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel ţara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro. Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică şi siguranţa românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, şcoli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid”, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII