Credeam că omenirea a învățat din trecut. Că după două războaie mondiale, după Hiroshima, după Holocaust, după atâtea suferințe colective și drame personale, am înțeles cât de prețioasă este pacea.
Credeam că am evoluat — social, tehnologic, moral. Dar realitatea din 2025 ne contrazice.
Războaiele nu au dispărut. Din contră, revin sub forme mai cinice, mai fragmentate, mai greu de înțeles. Cu conflicte locale care aprind scântei globale. Cu suferințe reale trăite în tăcere și manipulări media care acoperă adevărul cu zgomot. Cum am ajuns aici?
Iluzia progresului
Ne place să credem că, odată cu inovațiile, a venit și înțelepciunea. Dar progresul tehnologic nu garantează progres uman.
Așa cum scria Yuval Noah Harari în „Homo Sapiens”: „Evoluția nu a creat ființe raționale. A creat ființe care supraviețuiesc.”
Smartphone-urile s-au transformat în arme de manipulare. Internetul a devenit terenul de luptă al ideologiilor. Iar empatia a fost înlocuită cu algoritmi.
Războiul nu e o metaforă. E realitate.
De multe ori, vorbim despre război ca despre o idee vagă, o amenințare îndepărtată. Dar în 2025, războiul e o realitate dură, vie, sângeroasă.
Iată doar câteva dintre conflictele armate care au loc în acest moment pe glob:
- – Rusia – Ucraina: poate cel mai mediatizat conflict, cu mii de vieți pierdute și o Europă întreagă în tensiune.
- – Israel – Palestina: un conflict reîncălzit cu o intensitate devastatoare, cu impact regional și internațional.
- – Israel & SUA vs. Iran: un echilibru fragil, tensionat, cu riscuri mari de escaladare în orice moment.
- – Războiul civil din Siria: început în 2011, încă activ, cu zone sub control diferit și milioane de refugiați.
- – Războiul civil din Sudan: o catastrofă umanitară ignorată de media globală, cu foamete, violență și genocid.
- – Războiul din Republica Democrată Congo: un conflict de zeci de ani, alimentat de interese economice și militanți violenți.
- – Insurgențele din Africa Sub-Sahariană: grupări teroriste și armate locale destabilizează regiuni întregi.
- – Conflictul din Myanmar: o dictatură militară care își ucide propriii cetățeni, în tăcerea aproape totală a lumii.
- – Tensiunile din Taiwan și Marea Chinei de Sud: un joc geopolitic periculos, cu implicații globale majore
„Când războiul devine normalitate în atâtea colțuri ale lumii, civilizația noastră e doar un decor.”
Un război fără idealuri
Dacă în trecut războaiele erau purtate „pentru idei”, pentru libertăți sau teritorii, azi ele par mai degrabă rezultatul unui amestec toxic de interese economice, mize geopolitice și ego-uri supradimensionate.
„Războaiele încep acolo unde logica se termină.”
Deși suntem mai conectați ca oricând, liderii lumii par tot mai deconectați de realitate. Și de oameni.
O lecție pe care refuzăm să o învățăm. George Santayana spunea: „Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete.”
Dar cum să învățăm, dacă istoria e predată grăbit, denaturat sau deloc? Dacă tragediile trecutului sunt transformate în filme de acțiune și lecțiile morale sunt înlocuite de meme-uri?
Cine conduce lumea în 2025?
O întrebare dureroasă. De multe ori, nu specialiștii, nu diplomații, nu oamenii de stat, ci lideri care își cântă singuri ode în oglindă. Politicieni ai momentului, care confundă autoritatea cu puterea absolută și diplomația cu impunerea forței.
Și totuși, ce ne mai rămâne? Răspunsul simplu ar fi: speranța. Dar poate nu e suficient.
Ne rămâne educația — cea reală, vie, nu cea formală. Ne rămâne cultura, dialogul, compasiunea, presa onestă, activismul autentic, arta care denunță. Ne rămân vocile care aleg să nu tacă.
Poate că nu am ajuns încă acolo unde ne imaginam că vom fi ca specie. Dar, cu fiecare întrebare pusă sincer, cu fiecare acțiune făcută din empatie, ne putem apropia.
Pentru că adevărata civilizație nu înseamnă doar absența războiului. Ci prezența unei conștiințe colective care nu-l mai acceptă.
Despre autor
Răzvan Voicu este consultant în marketing și organizator de evenimente culturale. Scrie despre societate, storytelling și realitatea din spatele reclamelor.