Roxana Ciuhulescu, dezvăluiri care au rămas nespuse
Roxana Ciuhulescu a fost invitată în cadrul podcastului „NESPUS cu Răzvan Voicu”, noul format care își propune să descopere oamenii dincolo de imaginea pe care publicul o cunoaște.
Fosta prezentatoare ProMotor vine cu dezvăluiri spectaculoase, amintiri din culisele televiziunii, povești despre oamenii care au marcat-o și confesiuni despre una dintre cele mai dificile perioade.
De la anii ProMotor și întâlnirile cu nume precum Adrian Sîrbu, George Vintilă, Ilie Năstase sau Elisabeta Lipă, până la divorț, relația cu fostul soț și drama prin care a trecut atunci când fiica sa a avut nevoie de o intervenție chirurgicală dificilă, Roxana Ciuhulescu vorbește deschis despre momentele care i-au marcat viața.
„Cei mai frumoși sâni pe care i-am văzut vreodată sunt ai Nicoletei Luciu”
De departe cea mai surprinzătoare mărturisire a Roxanei Ciuhulescu o are în centrul atenției pe Nicoleta Luciu, unul dintre cele mai cunoscute sex-simboluri ale României.
„Cei mai frumoși sâni pe care i-am văzut vreodată sunt ai Nicoletei Luciu”, spune Roxana Ciuhulescu.

Declarația apare în contextul unei discuții despre perioada în care Roxana Ciuhulescu și Nicoleta Luciu participau împreună la castinguri de modele în televiziune.
După ce au defilat în costume de baie, celebra creatoare de modă Zina Dumitrescu, cunoscută sub numele de Mama Zina, i-a cerut Nicoletei să-și dea jos bretelele ca să îi vadă sânii. Atunci Roxana a rămas impresionată de cum a înzestrat-o natura pe Nicoleta Luciu. Până și Mama Zina i-a prezis Nicoletei o carieră de succes, uimită fiind, aceasta a exclamat: „Fată, dar ce sâni ai! Ce carieră o să faci!”.
Roxana a povestit cum ulterior, s-a reîntâlnit cu Nicoleta în competiția pentru postul de prezentatoare la ProMotor, unde s-au aflat, printre alte nume cunoscute precum Diana Munteanu, Delia Matache și Gina Pistol.
Ce s-a întâmplat în culisele ProMotor
Roxana Ciuhulescu rememorează perioada care avea să îi schimbe cariera și povestește cum a ajuns la ProMotor.
„Când m-a chemat Sîrbu la el, am crezut că vrea să se dea la mine”, mărturisește Roxana, care spune despre fostul șef al Pro TV că a fost „cel mai tare om de televiziune”. Fosta handbalistă povestește cum Sîrbu i-a atras atenția că ar trebui să-și corecteze dicția.
În aceeași discuție apar și alte nume importante din perioada respectivă, printre care George Vintilă și Cosmina Păsărin.
Roxana povestește că George Vintilă ar fi vrut ca iubita lui de atunci, Cosmina Păsărin, să ajungă în locul ei la ProMotor.
Banii de pe coperta Playboy i-au cumpărat un apartament
Roxana Ciuhulescu a amintit și despre una dintre cele mai cunoscute perioade din cariera sa, când a pozat pentru revista pentru adulți Playboy.

Vedeta a dezvăluit că banii obținuți pentru coperta revistei au ajutat-o să își cumpere un apartament în Drumul Taberei.
Una dintre cele mai grele încercări
Dincolo de poveștile din televiziune, Roxana Ciuhulescu a vorbit despre fiica sa, Ana, și despre perioada în care adolescenta a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru corectarea scoliozei.
Pentru Roxana, acea perioadă a fost una dintre cele mai grele experiențe din viața sa.
„Fostul soț nu a contribuit la operația fetiței”
Roxana Ciuhulescu a spus despre fostul soț, tatăl Anei, că nu a contribuit cu nimic la intervenția chirurgicală a fiicei sale, pe motiv că nu a susținut această operație.
„Am rezistat în fosta căsnicie pentru copil”, mărturisește Roxana, după ce a declarat că lucrurile între ea și fostul soț s-au stricat imediat după nașterea fetiței.
Roxana a dezvăluit că „i-a fost frică de fericire”, în momentul în care l-a cunoscut pe actualul ei soț, Silviu, despre care spune că este sufletul ei pereche și cu care are împreună un băiețel de 8 ani, Cezar.
Urmărește podcastul „NESPUS cu Răzvan Voicu”:



