Jennifer Lopez demonstrează că vârsta este doar un număr. La 56 de ani, artista a cucerit publicul din București duminică seara, când a urcat pe scenă într-o formă fizică de invidiat.
Secretul ei stă într-un stil de viață echilibrat și o disciplină de fier.
Dietă fără cofeină și alcool
J.Lo respectă un regim alimentar bine pus la punct, din care lipsesc complet cofeina și alcoolul. Artista consideră că hrana sănătoasă are un rol major asupra aspectului ei.
„Ceea ce mănânci nu îți afectează doar corpul; poate afecta și felul în care arată pielea ta”, declara ea pentru Hello!, într-un interviu din 2021, citat de Hindustan Times.
Regimul „ultra-curat”
Antrenorul ei, Dodd Romero, a dezvăluit că dieta vedetei este bazată pe cinci elemente cheie: proteine, legume, grăsimi sănătoase, carbohidrați și multă apă.
„Bea cel puțin șapte pahare pe zi, iar dimineața începe mereu cu un pahar de apă proaspătă cu lămâie”, a precizat Romero.
Legume multe, dar fără morcovi și porumb
Legumele au un rol central în regimul cântăreței, cu excepția morcovilor și porumbului, pe care îi evită din cauza conținutului ridicat de zahăr. În schimb, preferă proteinele de calitate, precum albușurile de ou, carnea albă de curcan, pieptul de pui și carnea de vită hrănită cu iarbă.
Cum arată meniul zilnic al lui J.Lo
Potrivit revistei People, ziua începe cu un smoothie proteic din pudră proteică, căpșuni, zmeură, afine, iaurt grecesc, scorțișoară, miere, gheață și puțin suc proaspăt de lămâie. La micul dejun, vedeta mai adaugă pâine prăjită cu avocado, granola și fructe de pădure.
Prânzul constă, de obicei, într-o salată bogată în proteine și legume, precum somon, broccoli, dovlecei și ardei gras, asezonată cu vinegretă.
Pe parcursul zilei, între repetiții și filmări, artista preferă gustări sănătoase, cum ar fi fructele și legumele crude. Totuși, nu refuză nici deserturile, mărturisind că se răsfață ocazional cu înghețată și fursecuri cu ciocolată.
„Cina preferată are în compoziție carne de porc sau de pui, în special preparate în stil portorican. Uneori, își completează masa cu legume precum varză de Bruxelles sotată sau igname coapte. Se străduiește să ia cina cu familia în jurul orei 18:30”, notează US Magazine.
Antrenamente variate și disciplină strictă
Pe lângă dietă, Jennifer Lopez are un stil de viață activ și riguros. În fiecare dimineață practică yoga în aer liber, iar după-amiezile sunt dedicate alergărilor.
Se antrenează de 4-5 ori pe săptămână, combinând cardio, dans, exerciții de forță, antrenamente de circuit și sesiuni HIIT.



