vineri, decembrie 8, 2023
spot_img
AcasăActualitateCând intră în vigoare Ordonanța care va ieftini mâncarea?

Când intră în vigoare Ordonanța care va ieftini mâncarea?

Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de ordonanță de urgență pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază.

Ordonanța urmează să fie aprobată în ședința de guvern de joi, au declarat surse guvernamentale pentru Digi24.ro.

Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică (…) pe întreg lanțul de producţie, import, comerț intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul, pentru produsele agricole și alimentare descrise în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”, se arată la art. 2 al proiectului de OUG.

Produsele vizate în ordonanță 

  • Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
  • Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
  • Brânză telemea din lapte de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu ”000” 1 Kg Mălai 1 kg
  • Ouă de găină calibrul M 10 buc.
  • Ulei de floarea-soarelui 1L
  • Carne proaspătă pui*
  • Carne proaspătă porc**
  • Legume proaspete vrac***
  • Fructe proaspete vrac****
  • Cartofi proaspeți albi vrac
  • Zahăr alb tos 1 Kg

În proiect se mai arată că „prin măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor, se limitează adaosurile comerciale practicate în mod specific asupra produselor prevăzute în anexă, după cum urmează:

a) cota de adaos comercial practicată de procesator poate fi de maxium 20%, față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;

b) cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, poate fi de maximum 5%, față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile operaționale;

c) cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash&carry poate fi de maximum 20%, față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar”.

Ordonanța va intra în vigoare începând cu luna august a acestui an.

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard
** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc
*** Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia
**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă.
PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII