vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitateCălătoriile cu transportul în comun în București vor putea fi plătite cu...

Călătoriile cu transportul în comun în București vor putea fi plătite cu cardul bancar

Societatea de Transport București (STB) anunță că va dota toate mijloacele de transport în comun din Capitală cu aparate de taxare la care călătoriile vor putea fi achitate cu cardul bancar.
Plata călătoriei cu cardul bancar contactless, direct la validator, este deja posibilă în o parte dintre mijloacele de transport public aflate în circulație.

„Societatea de Transport București STB a inițiat procedura de achiziție publică pentru achiziționarea serviciului de plată cu cardul bancar de tip contactless direct la validatoarele duale ce se vor instala pe circa 1000 de vehicule care nu sunt dotate cu astfel de echipamente (Mercedes EURO3, EURO 4, tramvaie si troleibuze).

Introducerea acestui sistem facilitează plata călătoriei cu orice card bancar contacless, chiar dacă aceștia nu dețin un card de transport sau un titlu valabil de călătorie. De asemenea, plata se poate face direct cu telefonul mobil tip smartphone sau cu ceasul tip smartwatch, atât timp cât au atașat un card bancar”, se arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a societății.

„STB SA continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite călătorilor din zona metropolitană și implementează sistemul de plată a călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validatoarele duale, asigurând astfel mai multă flexibilitate călătorilor în deplasările lor zilnice. Totodată, această modalitate de plată va reduce costurile societății printr-o gestionare eficientă a centrelor de vânzare din rețeaua STB SA”, a declarat Adrian CRIȚ, Director General STB SA.

Această facilitate este deja implementată pe autobuzele Mercedes Hibrid si Otokar. Comparând luna noiembrie 2020 cu noiembrie 2021, STB SA a înregistrat o creștere a valorii tranzacționate de circa șase ori.

Validatoarele contactless sunt unele de ultimă generație și permit validarea cardului bancar (inclusiv a celui înrolat pe telefonul mobil sau pe ceasul cu wallet integrat) prin apropierea de semnul contactless. În plus, în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, validatoarele contactless permit atât validarea cardului bancar, cât și a cardului de transport. Tranzacţia se derulează într-un mediu deplin securizat, anunță reprezentanții STB.

Tariful unei călătorii este cel prevăzut în oferta tarifară a STB SA, fără comision sau alte taxe, indiferent de tipul de card utilizat.

În autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, tranzacția este confirmată de aprinderea celor 4 leduri ale validatorului, urmată de un semnal sonor scurt și mesajul „Călătorie plăcută!”, afișat pe ecranul validatorului.
În tramvaiele liniilor de noapte (1 și 10) și în cele de pe linia 41, tranzacția este confirmată de mesajul „APROBAT”, afișat pe ecranul verde al validatorului. Aprinderea succesivă a celor 4 leduri ale validatorului confirmă citirea corectă a datelor de pe card și inițierea tranzacției.

Dacă ecranul terminalului devine roșu și este afișat mesajul “DECLINAT”, tranzacția nu a fost aprobată, iar călătoria trebuie achitată prin modalități alternative.

Validările multiple pot fi efectuate doar prin alegerea opțiunii dedicate, astfel că nu există riscul validărilor multiple prin apropierea accidentală de validator a cardului bancar. În autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, validarea multiplă se realizează prin apăsarea butonului “+”, iar în tramvaiele liniilor 1, 10 și 41, operațiunea se efectuează prin apăsarea tastei “Start”, după ce cardul a fost validat în prealabil pentru o persoană.

La solicitarea agenților de control, călătorii trebuie să apropie cardul bancar de echipamentul la care acesta a fost validat, în autobuzele Otokar și Mercedes Citaro hibrid, iar în tramvaiele liniilor de noapte (1 și 10) și în cele de pe linia 41, călătorii trebuie să comunice agenților de control ultimele 4 cifre ale cardului, astfel încât aceștia să poată verifica dacă plata călătoriei a fost efectuată.

„Fiecare tranzacție bancară are legătură cu un sms sau un email. În controlul în mijlocul de transport în comun, urmarea validării îți apare că ai validat la ora X biletul respectiv care este valabil perioada Y. Deci fiecare călător ce validează cu cardul bancar va primi un SMS care se arată controlului”, a declarat Adrian Criț, directorul STB.

Sursă: Ziare.com

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII