vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitateFotografia zileiAvem și noi eroii noștri: Imagini virale cu salvamontiștii sibieni și argeșeni...

Avem și noi eroii noștri: Imagini virale cu salvamontiștii sibieni și argeșeni după o intervenție de 18 ore!

O acţiune de salvare a doi turiști în Munţii Făgăraş s-a finalizat după aproape 19 ore. Imaginile cu salvamontiştii care se odihnesc pe iarbă, la finalul intervenţiei, au devenit virale pe rețelele de socializare.

„Eroică, riscantă şi epuizantă”, așa a fost descrisă misiunea salvamontiştilor din Argeş şi Sibiu. Pe timpul nopții, au pornit într-o intervenţie pe care au încheiat-o după aproape 19 ore. Zona în care s-au aventurat cei doi alpiniști este extrem de periculoasă, iar supraviețuitorul a stat agățat de o stâncă, toată noaptea, până când echipele de salvare au ajuns la el. Celălalt alpinist, care s-a prăbușit de la înălțime, nu a mai putut fi salvat. Victimele au fost coborâte de pe munte cu elicopterul.

Unul dintre salvatorii montani a dat detalii despre modul în care s-a desfăşurat acţiunea contra cronometru. Turiştii au urcat pe un perete care se escaladează exclusiv iarna şi au sunat abia după ce s-a întâmplat tragedia, iar întunericul a îngreunat mult acţiunea.

Cornel Zărescu, unul dintre salvamontiștii care au urcat noaptea pe peretele abrupt, a povestit pe pagina sa de Facebook întreaga experiență: „Mara primeşte un apel de la colegii de la Sibiu în care i se comunică despre un accident la lacul Călţun, cu două persoane ce căţărau în peretele Călţunului: una a căzut, cealaltă e blocată în perete. Pare o glumă la prima vedere: cine caţără noaptea (sunt peste 2 ore de când e întuneric) un perete ce e ocolit vara din cauza că e friabil şi se escaladează exclusiv iarna? Sunăm la dispecerat, ni se spune aceeaşi poveste pe care o auzisem de la sibieni, cerem numărul persoanei care a apelat şi… ne convingem că povestea este cât se poate de reală” a mărturisit acesta.

Dan Popescu, directorul Salvamont Sibiu, a povestit pentru Turnul Sfatului despre intervenția dificilă pe care colegii lui au avut-o.

„Această intervenție a însemnat pentru colegii mei multe ore de muncă, în condiții incerte.  Primul apel pe care l-am primit spunea că avem o persoană căzută în abrupt, fără a avea alte detalii, de vârstă sau câte persoane ar fi fost în grupul respectiv. Pe drum am aflat că mai este o a doua persoană blocată în perete. Ulterior, ne-au venit și confirmările că o persoană este decedată și una este în viață. Colegii au mers, s-au cățărat în zona de traseu neomologat, nemarcat să-l recupereze pe cel rămas în viață. Au reușit să-l aducă la ora 2:40 în refugiul Călțun care era aproape și s-au adăpostit acolo până dimineața când au așteptat elicopterul pentru a-l duce în siguranță la baza muntelui. Au urcat apoi să recupereze și persoana care și-a pierdut viața și după care a ajuns un al doilea elicopter”, spune Dan Popescu, director Salvamont Sibiu.

„Imaginile cu colegii mei care se odihnesc pe munte sunt făcute la Lacul Călțun, în apropierea refugiului, cel mai probabil erau în așteptarea celui de-al doilea elicopter. La acțiune au luat parte șase salvamontiști sibieni, patru dintre ei au fost de la Baza de Salvare Bâlea Lac și doi de la Baza Negoiu. De la Argeș au fost cinci salvamontiști, în total fiind 11 salvatori”, mai spune Dan Popescu.

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII