vineri, aprilie 19, 2024
spot_img
AcasăActualitateArnold Schwarzenegger a donat 250.000 de dolari pentru veteranii fără adăpost /...

Arnold Schwarzenegger a donat 250.000 de dolari pentru veteranii fără adăpost / ”Am avut acest mare succes datorită Americii”

Actorul Arnold Schwarzenegger a făcut o donaţie de 250.000 de dolari, cu ocazia sărbătorilor de final de an, cu scopul de a oferi un acoperiş pentru 25 de veterani americani care nu au locuinţe în regiunea Los Angeles.

Graţie donaţiei actorului, asociaţia americană Village For Vets a putut oferi un acoperiş pentru 25 de veterani americani care trăiesc fără domiciliu fix.

Actorul din „Terminator” a scris despre iniţiativa sa, în Ajunul Crăciunului, pe Twitter: „Astăzi, am sărbătorit Crăciunul mai devreme”, a scris el sub fotografiile cu aceste locuinţe şi cu unii dintre beneficiari. „Cele 25 de case pentru care am făcut o donaţie foştilor luptători SDF au fost instalate la Los Angeles. A fost minunat să petrec un timp cu eroii noştri şi să-i primesc în noile lor case”.

Aceste locuinţe sunt microcase, minilocuinţele devinind tot mai populare în Statele Unite. Potrivit postului Fox 11 Los Angeles, donaţia lui Arnold Schwarzenegger se ridică la 250.000 de dolari.

„Sunt încântat, sunt atât de fericit”, a declarat actorul pentru The Issue Is, o emisiune a antenei locale a Fox. Starul de origine austriacă, celebru pentru rolurile sale în cinema, cariera de culturist, precum şi pentru că a fost ales guvernator de California din 2003 până în 2011, a explicat: „Am avut acest mare succes datorită Americii. Fie că este vorba de culturism, de afaceri, de divertisment, de filme, de politică… tot ceea ce am încercat, am reuşit datorită Americii. Aşa că pentru mine, este important să ofer în schimb”.

Potrivit reportajului de la The Issue Is, programul „case mici” a fost lansat în urmă cu câteva săptămâni de actualul guvernator al Californiei, Gavin Newsom, cu scopul de a reloca veteranii. Atunci când acesta a anunţat că se pregăteşte să extindă iniţiativa, Arnold Schwarzenegger a decis să participe pentru a oferi 25 de case suplimentare.

Sursă: G4media.ro

PE ACELAȘI SUBIECT
Promote your brand with INSIDIO MEDIA

TRENDING

COMENTARII