DNA a efectuat 16 percheziții joi dimineață care îl vizează pe președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Iulian Dumitrescu este acuzat de luare de mită și fals în declarații într-un dosar care vizează fapte comise asupra modului în care a fost acordat contractul pentru centura orașului Mizil, informează Libertatea.
Edilul a transmis, printr-o postare pe Facebook, că va pune la dispoziția procurorilor toate informațiile solicitate pentru desfășurarea anchetei.
„Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a explicat liderul PNL pe platforma de socializare.