Charlie Kirk, una dintre cele mai cunoscute voci ale mișcării conservatoare din SUA și apropiat al lui Donald Trump, a murit după ce a fost împușcat la Universitatea Utah Valley.
Incidentul a avut loc în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu studenții. Liderul american a confirmat moartea activistului de 31 de ani și a cerut arborarea drapelului în bernă până duminică seară.
Guvernatorul statului Utah a numit atacul „un asasinat politic” și a precizat că un suspect se află deja în custodia poliției. Un reprezentant al Departamentului de Siguranță Publică din Utah a subliniat: „Vreau să fiu foarte clar: acesta este un asasinat politic”.
Charlie Kirk, împușcat chiar în timp ce vorbea despre atacurile armate
Atacul s-a petrecut la ora locală 12. Charlie Kirk susținea o prezentare de aproximativ 20 de minute, iar în momentul tragediei răspundea la întrebările publicului, abordând chiar subiectul atacurilor armate din America. În acel moment a fost lovit de un singur glonț în zona gâtului.
Martorii spun că activistul și-a dus mâna la gât și a căzut de pe scaun, fiind imediat transportat de participanți spre ambulanță. Scenele de panică au cuprins campusul. „Toată lumea a început să fugă. A fost înfricoşător. Am fost călcat în picioare de mulţime şi împins”, a povestit un student.
Imagini postate pe rețele sociale arată o persoană pe acoperișul unei clădiri aflate la aproximativ 200 de metri distanță. „A fost tras un singur foc de armă şi a existat o singură victimă”, a precizat comisarul statului Utah, Beau Mason.
Guvernatorul Spencer Cox a transmis: „Avem un suspect în custodie. Ancheta este în curs. […] Şi vreau să reamintesc oamenilor că în statul Utah încă există pedeapsa cu moartea”.
Reacția lui Donald Trump
Moartea lui Charlie Kirk ridică semne de întrebare asupra măsurilor de securitate. Doar șase polițiști asigurau ordinea la un eveniment cu mii de participanți.
Donald Trump a reacționat imediat pe platforma Truth Social: „Legendarul Charlie Kirk a murit. Era iubit şi admirat de toţi. Charlie, te iubim!”.
Ulterior, președintele a adăugat: „Este un moment întunecat pentru America. […] Un asasin a încercat să-l reducă la tăcere cu un glonţ, dar a eşuat, pentru că împreună ne vom asigura că vocea, mesajul şi moştenirea lui vor dăinui pentru nenumărate generaţii viitoare”.
Charlie Kirk era fondatorul organizației Turning Point, cu milioane de urmăritori pe rețelele sociale și gazda unui podcast foarte popular. De asemenea, a avut un rol important în promovarea lui JD Vance drept candidat la vicepreședinție.
Guvernatorul Spencer Cox l-a descris drept „un om care credea în puterea libertăţii de exprimare pentru a modela idei şi a convinge oamenii”.



